Autonom și binele adus în comunitățile în care compania are activitate

Echipa noastră a adresat echipei Autonom, partener al asociației câteva întrebări. Autonom susține deplasările în sate ale cabinetul stomatologic mobil prin oferirea unei mașini pentru transportul medicilor.

1. Sprijiniți asociația Merci Charity prin acordarea unei mașini cu titlu gratuit pentru deplasarea medicilor voluntari în sate. Cum v-a convins echipa Merci Charity să le susțineti acțiunile în acest mod?

Am apreciat încă de la bun început dedicarea și implicarea de care au dat dovadă Daniela, Alina și întreaga echipă de voluntari Zâna Merciluță pentru a produce o schimbare pozitivă în comunitate, pentru a suplini un neajuns al sistemului. Oamenii aceștia dăruiesc timpul și energia lor pentru ca bucuria copiilor să nu fie umbrită de igiena incorectă a dințișorilor, încă de la vârste fragede. Ne bucurăm pentru că avem ocazia să dăm o mână de ajutor pentru educația și sănătatea acestor copii.

2. La nivel local, în orașele în care Autonom are reprezentanțe, derulați periodic acțiuni pentru comunitate. În ce fel de acțiuni v-ați implicat?
Prin intermediul Fundației Autonom căutăm sa susținem cauze care sprijină educația tinerilor și să fim cât mai aproape de beneficiarului final. De-a lungul anilor, ne-am implicat în proiecte foarte diverse precum: realizarea de hub-uri în cadrul universităților, proiecte de after school, burse pentru tineri talentați la diverse programe de studii, dotarea bibliotecilor din școli, asigurarea rechizitelor pentru copiii din medii defavorizate și multe altele. Din 2013 până în prezent, colegii noștri au realizat peste 400 de proiecte, în toată țara.

3. În ce mod se implică angajații în comunitățile în care aveți sedii?
Depinde foarte mult de nevoile identificate de către fiecare coleg în comunitatea locală și de proiectul susținut.

Ei au libertatea de a construi și implementa proiecte în comunitățile lor în timpul orelor de program și sunt susținuti prin intermediul Fundației cu resurse financiare. În rest depinde doar de ei: petrec timp cu copiii pentru a își face temele, țin cursuri sau ateliere în școli, fac rost de resursele/echipamentele necesare pentru copii sau școli, gestionează echipe de voluntari care construiesc mai departe proiecte în comunitățile din care fac parte, organizează competiții de cultură generală și multe altele. Acestea sunt doar câteva exemple și ne bucurăm de fiecare dată când auzim de un proiect nou implementat de colegii noștri.

Răspunsuri oferite de Maria Tătaru, Marketing Manager Autonom.

Leave a Comment

Your email address will not be published.