Refugiații ucraineni din Iași au acces la asistență stomatologică gratuită într-o unitate stomatologică mobilă dedicată prevenției și tratamentului stomatologic
Începând din luna mai 2022, refugiații ucraineni din Iași pot beneficia de servicii de prevenție și tratament stomatologic în cabinetul mobil al asociației Merci Charity și cu sprijinul logistic al Crucii Roșii Iași.
Pe parcursul a trei luni, 400 de adulți și copii refugiați din Ucraina se pot înscrie la Crucea Roșie Iași pentru a beneficia gratuit de servicii stomatologice, oferite într-o unitate medicală. Serviciile stomatologice vor fi oferite de medici dentiști si studenți la stomatologie din Iași înscriși în programul de voluntariat al asociației.
„Ne bucurăm că am găsit în Crucea Roșie Iași și în Kaufland România un partener care a înțeles cât de importantă este pentru acești oameni, asistența stomatologică. Va trece probabil mult timp până când aceștia vor fi independenți financiar și este important să îi ajutăm acum să prevină afecțiuni dentare care se pot agrava și îi pot impacta în mod negativ pe termen lung.”, Alina Țiplea – președinte al asociației Merci Charity.
Prima acțiune are loc miercuri, 18 mai 2022 începând cu ora 11.00 în incinta Centrului Tehnologic Regional Iași unde sunt găzduiți refugiați din Ucraina, adulți și copii.
Proiectul “Asistență stomatologică mobilă pentru refugiații ucraineni din tabăra de refugiați Iași” este derulat de asociația Merci Charity Boutique și finanțat prin programul “În Stare de Bine” (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
***
Despre asociația Merci Charity
Merci Charity Boutique este o organizație non-profit fondată în 2012 al cărei scop este sprijinirea cauzelor umanitare prin proiecte de sănătate și educație pentru copii cu probleme medicale și sociale. Asociația deține două cabinete stomatologice mobile și a contribuit la crearea legislației pentru înființarea, organizarea și autorizarea cabinetelor medicale mobile din România. În 2019, asociația a fost distinsă cu premiul pentru inovație în sănătate “The Anthony Vavasis Innovation Award in Mobile Healthcare”, USA.
Contact: Daniela Staicu | daniela@mercicharity.ro | www.zanamerciluta.ro
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 151 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC)
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală care consideră că dezvoltarea sectorului neguvernamental reprezintă în sine un indicator pentru starea comunității în care cetățenii trăiesc.
Viziunea Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile este aceea a unei societăți civile puternice și influente, cu cetățeni responsabili, implicați, care își promovează interesele și valorile pentru binele comunitătilor.
Despre Crucea Roșie
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
www.crucearosie.ro