116 copii din comuna prahoveană Telega au beneficiat de profilaxie orală și tratament în cabinetul stomatologic mobil pentru copii “Zâna Merciluță”
116 copii din comuna prahoveană Telega au beneficiat de profilaxie orală și tratament în cabinetul stomatologic mobil pentru copii “Zâna Merciluță”
Pe 30 octombrie, cabinetul stomatologic mobil „Zâna Merciluță”, echipa asociației Merci Charity și o echipă de doi medici dentiști voluntari din București s-au deplasat în comuna Telega, la școala gimnazială nr. 1 Telega, unde au efectuat proceduri de prevenție orală și tratament non-invaziv, folosind infrastructura cabinetului stomatologic mobil al asociației. Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul KMG International.
Unul din doi copii dintre cei consultați la Telega nu a mai fost niciodată la medicul stomatolog. În cadrul acțiunilor derulate în comună, 116 copii au beneficiat de o sesiune de educație pentru sănătate orală derulată în clasă, în care medicii dentiști voluntari le-au arătat copiilor cum se efectuează un periaj corect. Dintre aceștia, 35 de copii au fost consultați și au primit tratament în cabinetul stomatologic mobil. Toți copii au primit gratuit un kit de igienă orală.
Din datele colectate în timpul acțiunii de la cei 35 de copii care au beneficiat de intervenții în cabinetul mobil, a rezultat un număr mediu de dinți afectați de cariile dentare de 7 dinți/copil, peste limita superioară de 3,5 dinți/copil a mediei europene la vârsta de 12 ani conform Organizației Mondiale a Sănătății. Echipa a efectuat 187 de proceduri în valoare de 40.885 ron.
În județul Prahova, conform site-ului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova1, 67 de furnizori de medicină dentară au contract cu casa, dintre care 46% se află în mediul rural. Echipa a aplicat un chestionar părinților despre igiena orală a copiilor și accesul la servicii de medicină dentară și rezultatele au indicat că părinții merg cu copiii lor cel mai des la stomatolog în cel mai apropiat oraș, una dintre dificultăți fiind găsirea unui stomatolog care să trateze copii. De asemenea, părinții au fost informați despre lista intervențiilor stomatologice la care are dreptul un copil într-un cabinet în contract cu casa și lista cabinetelor în contract cu casa pe o rază de 40-60km.
Acțiunea din comuna Telega face parte dintr-un proiect pilot care a vizat județele Prahova și Constanța și este premergătoare parteneriatului strategic între asociație și KMG International prin care 1.000 de copii din 40 de sate din comune din județele Constanța, Prahova și Galați vor primi gratuit intervenții de profilaxie orală și de tratament folosind infrastructura cabinetului stomatologic mobil al asociației până la finalul lunii octombrie 2020.
În cele două acțiuni pilot derulate în județele Constanța și Prahova, 104 copii au primit profilaxie și tratament stomatologic în cabinetul stomatologic mobil și 222 de copii au primit pachete de profilaxie orală.
***
Despre cabinetul stomatologic mobil “Zâna Merciluță” și asociația Merci Charity
Asociația Merci Charity este o organizație nonprofit înființată în 2012, al cărei scop este acordarea de sprijin cauzelor umanitare, prin proiecte de sănătate mobilă şi educaţie, având în prim plan copiii cu probleme medicale și sociale. Asociația deține două cabinete stomatologice mobile și pe termen lung are ca obiectiv crearea unei rețele de cabinete stomatologice mobile și promovarea soluțiilor de medicină mobilă. Website: www.zanamerciluta.ro
Despre KMG International
KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.
Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018.